La finalul partidei din Giulești, care s-a încheiat cu victoria celor de la FCSB, scor 2-1, în fața Rapidului, a avut loc un nou schimb tensionat de replici între antrenorii celor două echipe, Elias Charalambous și Marius Șumudică.
Incidentul vine după ce, în meciul tur, tehnicianul giuleștenilor i-ar fi transmis omologului său că a pierdut titlul.
Rapid – FCSB s-a încheiat cu scorul de 2-1 în favoarea oaspeților, rezultat care îi apropie pe „roș-albaștri” de al doilea titlu consecutiv.
După fluierul final al centralului Radu Petrescu, Elias Charalambous s-a îndreptat spre Marius Șumudică pentru a-i întinde mâna. Tehnicianul Rapidului a ales inițial să îl ignore, mergând direct către vestiare. Totuși, antrenorul cipriot nu a renunțat, a insistat și i s-a adresat verbal lui Șumudică. În cele din urmă, acesta s-a întors, iar cei doi au dat mâna.
A urmat un scurt dialog, în care Șumudică i-a transmis: „Să vă fie rușine pentru cum ați câștigat azi!”. Totodată, i-a indicat direcția porții la care Rapid a atacat în repriza a doua, făcând referire la faza controversată în care giuleștenii au cerut un penalty.
Replica lui Charalambous nu a întârziat: „Îți urez numai bine ție și celor din familia ta”, informează Golazo.
Tensiunile dintre Elias Charalambous și Marius Șumudică nu sunt o noutate. Cei doi au avut un schimb de replici și după confruntarea spectaculoasă din prima etapă a play-off-ului, încheiată 3-3 pe Arena Națională.
La finalul acelei partide, Șumudică i-ar fi transmis lui Charalambous: „Azi am jucat pentru CFR”. Întrebat ulterior la conferința de presă despre acel moment, tehnicianul celor de la FCSB a declarat: „Prefer să tac. Dacă aș deschide gura și aș vorbi, atunci ar ieși scandal”.
Tot după remiza din tur, Șumudică a oferit o afirmație pesimistă privind șansele celor de la FCSB la câștigarea titlului: „Am un feeling, FCSB nu va lua acest titlu. Simt că o altă echipă, probabil CFR sau Craiova, va câștiga acest titlu”.
Cu toate acestea, după înfrângerea suferită duminică în fața „roș-albaștrilor”, tehnicianul giuleștean și-a nuanțat discursul: „probabil că va fi campioană, nu știu, dar cred că da” a declarat Șumudică, conform sursei citate mai sus.
Succesul obținut de FCSB în derby-ul cu Rapid le-a permis „roș-albaștrilor” să-și consolideze poziția de lider în Superligă. Echipa antrenată de cipriotul Elias Charalambous s-a distanțat la șase puncte de locul secund, ocupat de Universitatea Craiova, și la șapte puncte de formațiile clujene.
Campioana ar putea cuceri matematic titlul încă din etapa viitoare. Pentru ca acest lucru să se întâmple, FCSB are nevoie nu doar de o victorie în „Derby de România” cu Dinamo, programat luni, 5 mai, de la ora 20:30, pe Arena Națională, ci și de o serie de rezultate favorabile.
Mai exact, Rapid ar trebui să învingă Universitatea Craiova, iar CFR Cluj să nu câștige confruntarea cu U Cluj.